Comentarios recientes

aloeverahe
Inhumane? Or Inhuman?

Adeline
Play with a frog? But... what if I can't find him?

Joker-Davian Williams
Com,mas everyw,h,ere commas, everywhere, commas don't, belong everywhere,

Jarod Kintz
Imma do both just in case.

a casual observer
Exactly! The edit function is there for a reason, so that we can improve other …

Más

user65's cotizaciones

Todos cotizaciones

Alexandru Paleologu - Despre lucrurile cu adevărat importante
Prostia este eternă și invincibilă; e o hidră cu nenumărate capete care cresc la loc de câte ori le tai, de aceea trebuiesc tăiate mereu cu acizii inteligenței, pentru a o ține în șah; e tot ce se poate face contra ei.

Nichita Stănescu - Autoportret într-o oglindă spartă
Sfânt în om este sentimentul. El este în om și în afara lui în același timp. Sentimentul este hrana cu care el satură foamea secundelor pe care le are de trăit. Este un fel de nutreț interior pentru un cal încă și mai interior. Un fel de gură locuind în centrul unei pâini. Un ierbivor interior ierbii.

Lucian Blaga - Creația
Creația - a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună și a le turna într-o formă care să îmbrace o viață ce se diferențiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii și a artistului.

Octavian Paler - Autoportret într-o oglindă spartă
Cred că dragostea ne ridică în proprii noștri ochi. Și cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești.

Marin Preda - Cel mai iubit dintre pământeni, vol. II
După o plimbare pe străzile orașului (căci așa îmi păru, plimbare, nu se grăbea nimeni. Iată secretul longevității românilor; nimeni nu se grăbește: „merg lucrurile și mai încet”, spune un erou al lui Sadoveanu și are perfectă dreptate; nu suntem noi cel mai vechi popor din Europa? Noi, tracii! Dacă ne-am fi grăbit, am fi pierit în ceața veacurilor).

Petre Țuțea - Diverse
Nu pot evita neplăcerile bătrâneții și nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ținut până aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înțeleaptă: au dreptul la nerușinare. O nerușinare nelimitată. Când mă gândesc la suferințele bătrâneții, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morții. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei Pleșu - Jurnalul de la Tescani
Nici o platitudine nu e platitudine în ea însăși, ci e platitudine prin pasivitatea noastră mentală, prin somnolența noastră. A începe de la o platitudine e totuna cu a începe fără o idee proprie. Cei care au prea repede, de la bun început idei, nu ajung, mai niciodată, să gândească. Cheia demarajului speculativ optim: a nu avea idei. A le obține.

Mihai Eminescu - Învățământ
Copiii români sunt încărcați cu materii atât de multe și atât de diverse, încât nici profesorii, nici școlarii nu se pot orienta în capetele lor. Acești copii nu învață nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu și judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila și scârba copilului de carte.

Mihai Eminescu - Chestiunea națională
Toate dispozițiile câte ating viața juridică și economică a nației trebuie să rezulte, înainte de toate, din suprema lege a conservării naționalității, cu orice mijloc și pe orice cale, chiar dacă mijlocul și calea n-ar fi conforme cu civilizația și umanitarismul care azi formează masca și pretextul cu care Apusul se luptă cu toate civilizațiile rămase îndărăt sau eterogene.

Noaptea de Sânziene - Noaptea de Sânziene
Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viața. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuiește și se mistuiește în deznădejde. Și atunci, nici nu trăiește cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.